Imi amintesc ca atunci cand eram mai mica, intr-una din bataile cu bulgari cu o buna prietena, am lovit-o cu un bulgare cu gheata fix langa ochi. Aveam manusi si bulgarele nu parea sa aiba gheata, eram mica, nu ma prea gandeam la consecinte sau la ideea ca un bulgare deja facut putea sa fie unul cu gheata si nu unul aruncat de ea mai devreme.
Putea sa-i intre in ochi? da. S-a suparat pe mine? da. Eram vinovata? nu stiu. Ne distram, ne jucam, a fost un accident. Dar daca acel accident iti putea schimba viata, sau unora chiar le-o schimba, cum poti sa te impaci cu ideea?
Si ma gandeam, cine e de fapt de vina?
persoana care a spus/facut ceva? Pt ca nu a luat in calcul acea posibilitate? Nu o poti acuza. Daca am sta sa ne gandim la toate lucrurile rele care s-ar putea intampla la fiecare gest al nostru, am innebuni. Mai ales daca ai mai facut acel lucru [si, de exemplu, cine nu s-a batut de atatea ori cu bulgari] si nu s-a intamplat nimic rau.
tu? ca nu ai avertizat-o ca se poate intamplat? Acelasi argument ca mai devreme.
Cum te simti dupa? ... uneori vinovat....
Cum se simte persoana respectiva? ... la fel....
Si de cele mai multe ori ne pare rau ca nu am fost mai atenti, dar nu se mai poate schimba nimic.
Si singura intrebare care imi vine in minte e: "si acum ce fac(em)?"
2 comentarii:
"Daca am sta sa ne gandim la toate lucrurile rele care s-ar putea intampla la fiecare gest al nostru, am innebuni." - indeed :)
Da, am innebuni, dar atunci cand se intampla? Atunci ne dorim sa ne fi gandit, ne dorim sa putem da timpul inapoi...
Trimiteți un comentariu